Se certasera de vreo doua zile. Erau impreuna de cativa ani.
Mai exact din august 2008 cand el, un tanar galant a ajutat-o cu niste sacose pline de cumparaturi in statia de metrou.
Li se parea ca iubirea lor e decupata din cartile siropoase si cel mai adesea neverosimile.
Se completau reciproc, se intelegeau, se iubeau cu patima. Dar toate astea s-au spulberat intr-o clipa atunci cand el a jignit-o involutar si aproape indirect.
Poate ca ea isi gasise pe altcineva. Pana acuma cateva zile n-ai fi zis ca e posibil. Erau, vorba ceea, ca doua boabe intr-o pastae..
Dar mai stii? Niciodata sa nu zici niciodata …
Acuma, in dupa amiza geroasa de ianuarie, el era doar un suflet pustiit. Nu mai mancase de o buna bucata de vreme, si o stare de rau permanent isi facea loc lacom in plexul solar.
Cand prietenii l-au sunat sa iasa la o bere a refuzat posac. O pereche cu care uneori jucau lungi partide de bridge, i-a spus s-o ia pe Catherine si sa vina la ei. Doar la auzul numelui ei, i se strangea inima..
Innebunit o cauta cu disperare, ii telefona dar fara vreun rezultat. A sunat-o pe telefonul fix, poate, cine stie va reusi s-o pacaleasca in vreun fel si macar sa-i reasculte – fie si o secunda – glasul.
Dar nimic din toate astea nu s-a intamplat.
O tacere monumentala se asternuse intre ei. Catherine parca intrase in pamant. De dimineata s-a postat in fata blocului din Canary Wharf si a asteptat-o. Intr-un tarziu a iesit dar cand l-a vazut trist, singur si inghetat a grabit pasul in directia opusa.
A incercat s-o induplece in vreun fel, a implorat-o, aproape ca i-a cazut in genunchi in plina strada. Mintea parea ca i-o luase razna. Apoi Catherine s-a intors brusc si i-a transmis apasat ca totul se terminase.
Cand a doua zi dimineata indreptandu-se spre sala de cursuri o studenta din Romania a deschis usa apartamentului aflat intamplator in acelasi bloc, privirea i-a fost izbita de un trandafir rosu prins intr-o coala de hartie pe care scria simplu: “I’m sorry!”
Am vazut aceasta expresie universal valabila de nenumarate ori in filme sau in carti, Am auzit-o rostita de mii de ori dar parca niciodata semnificatia ei nu a fost mai mare.
Apoi studenta a patruns in lift, unde pe oglinda era prins acelasi mesaj. Si la parter la fel, pe cutiile de scrisori, ba mai mult, pe usa de la intrare…
Ravasita de gestul iesit din comun si poate cu mult mai mult de exasperarea barbatului necunoscut, ea a scos telefonul mobil si a facut o fotografie.
Este cea pe care o vedeti aici. O fotografie nu prea clara dar limpede ca semnificatie. O fotografie ce inglobeaza singurul mod in care suferinta capata dimensiuni exceptionale, cea nascuta de iubire…
Poate ca ea s-a impacat cu bolnavul care incerca sa-si trateze suferinta cu un manunchi de trandafiri si coli de hartie “mazgalite” aparent neglijent cu expresia totala a disperarii.
Poate ca au reusit. Poate ca florile din miez de iarna au avut efectul scontat.
Mi-ar placea sa se fi intamplat asa.
Cui nu i-ar placea?
Sau poate ca dimpotriva, ea chiar a oprit definitiv relatia. N-o sa stiu niciodata.
Dar parca, un gest atat de uman ce a pus locatarii pe jar care au chemat politia crezand ca au de-a face cu vreun obsedat, merita o clipa de atentie.
Caci Doamne, in aceste timpuri imbibate de egoism, de materialism, de desertaciune pana la urma, cat de rar iti este sa vezi, fie si de la distanta, o necuprinsa mare de iubire?…
Related posts:
sending...
