“Ei”, oamenii din teflon

Mircea Dinescu il lauda. Spunea despre el ca e un intelectual autentic. Asa o fi, dar personal mi s-a parut mereu un cretin.

E vorba despre Teodor Baconschi.

N-am reusit niciodata sa-i duc pana la capat un articol publicat in Cotidianul de pe vremuri . Batea campii despre crestin-democratie.

Pentru serviciile facute presedintelui Traian Basescu in 2009 la ambasada pariziana cand a masluit voturile cu vagonul, i-a furat carnatul din fasole lui Bogdan Aurescu de la ministerul de Externe. Cred ca daca ma gandesc, a fost cel mai slab sef al diplomatiei romane din ultimii douazeci de ani. Adrian Cioroianu nu se pune, ca a poposit prea putin in functie.

Ieri Baconschi a fost aruncat peste bord intr-o incercare disperata de potolire a nemultumirilor.

Teodor Baconschi este un fute-vant lipsit de substanta dar care s-a descurcat minunat sub toate guvernarile.

Deunazi, mi-a deschis ochii cu privire la acest subiect profesorul Daniel Barbu intr-o emisiune de televiziune.

Baconski a fost numit ambasador de catre Emil Constantinescu, apoi mentinut in functie de Adrian Nastase. Dupa caderea PSD-ului, Teodor Baconschi a fost recuperat de catre PDL.

Atat de tare a placut individul partidului aflat la putere, incat a devenit seful (?!) diplomatiei romane.

Este interesanta evolutia domnului Baconschi.

Incerc sa o pun in paralel cu a altora pe care ii cunosc (mai mult sau mai putin bine..). Sunt personaje atat de puternice (sau care au o sustinere ciudata foarte puternica) incat pozitiile lor publice nu se schimba niciodata, nici macar atunci cand partidele se rotesc la guvernare.

Nu sunt multi la nivel national, dar am sentimentul ca in plan local, tara e impanzita de ei, coordonati desigur, de undeva de la “centru”…

Domnul Baconschi este un exemplu de sustinere care vine dintr-o zona foarte nebuloasa a societatii.

Daniel Barbu spunea, sunt convins in totala cunostinta de cauza dat fiind ca odinioara a fost consilier prezidential, ca Adrian Nastase suna de trei ori pe zi la ministerul de Externe sa vada daca Baconschi a ocupat functia pe care o pretindea!

Intamplarea face sa fi cunoscut si eu un astfel de personaj, in politica locala ce-i drept.

Numele ei, caci este vorba despre o femeie, e Mihaela Mocanu.

In toamna lui 2004 functionam ca atasat de presa al Partidului Democrat Dolj. Cu alte cuvinte, asiguram legatura dintre partid si presa locala.

In seara primului tur de scrutin cred, am fost invitat la un post local sa dezbat alaturi de moderator dar si de omologul meu de la PSD desfasurarea alegerilor.

“Adversara” era nimeni alta decat Mihaela Mocanu, aflata (inca) in functia de consilier al prefectului PSD Ion Calin.

Alegerile s-au terminat, Traian Basescu a iesit presedinte si restul e istorie.

Pentru serviciile facute, eu am fost recompensat cu postul Mihaelei Mocanu in prefectura, devenind consilier de presa al proaspatului prefect Nicolae Giugea.

Dupa un an insa s-a zvonit ca voi avea o “noua” colega in Cabinetul prefectului. Oamenii din institutie isi radeau in barba cand imi spuneau asta pe la colturi. Inca nu stiam de ce. Apoi mi-am dat seama care-i motivul zambetelor complice. Cea care urma sa vina alaturi de mine era, ati ghicit poate, aceiasi Mihaela Mocanu...

“Bai frate’ miu zic, pe limba nemuritorului “Nea Marin”, cum vine asta? Pai pana acuma ai mancat rahat cu polonicul aurit pentru PSD in general si pentru Ion Calin in special si peste noapte te metamorfozezi in avocat de frunte (?!) al valorilor “populare” promovate de PDL! Cum dracu e posibila treaba asta?!”

N-am aflat niciodata “cum?”, “de ce?” si mai ales “pentru ce?” (servicii) a sosit recompensa “distinsei” odinioara jurnaliste.

Femeia, m-am gandit, poate dovedeste o dibacie iesita din comun in a lua de minti o suita de barbati cu adevarat puternici din Dolj si nu numai.

Cand primesti tu, o simpla angajata la Cabinetul prefectului, telefon de doua, trei ori pe zi de la ditamai Radu Berceanu, inseamna ca esti tare. Prea ciudat si neverosimil de tare…

Mai mult de atat, pe la inceputul lui 2007 cand s-a pus problema ca unul dintre noi sa fie retogradat intr-un post mai redus ca importanta si implicit sa aiba salariul diminuat, prefectul fara sa stea prea mult pe ganduri, m-a ales pe mine.

Dintr-o data, venitul meu scadea cu o suma considerabila dar al colegei mele ramanea neatins.

Prefectul si sefii PDL Dolj ii mancau cum s-ar spune din palma Mihaelei Mocanu. Iarasi n-am sa inteleg de ce. Si mai mult de-atat, dupa ce am fost dati afara de catre liberali din prefectura, eu am ramas (oarecum) normal, somer.

Nu acelasi lucru i s-a intamplat colegei de pana mai ieri, care a fost rapid angajata la cabinetul europarlamentarului PDL Marian Jean Marinescu!

Asta da cariera, nu-i asa?!

In romanul calinescian “Scrinul negru” exista un personaj memorabil, ce pica mereu in picioare si pe care-l cheama Gaitany.

Soiul acesta intalnit pe alocuri dar in punctele esentiale ale Romaniei ultimilor douazeci de ani, l-am dibuit spre exemplu in functii de directori de licee, de spitale, in institutii publice de anvergura, in Secretariatul General al Guvernului chiar.

Daca majoritatea sefilor sunt maturati in urma primului val al schimbarilor de guverne, altii, putini, par alcatuiti din teflon.

Nimic nu-i urneste, nimic nu le afecteaza cariera adesea indoielnica precum caracterul lor cu totul si cu totul alunecos.

N-am sa inteleg niciodata de unde provine puterea acestor – cred ca nu gresesc – personaje. Pentru ca ele sunt adevaratele chipuri ale unei piese de teatru social in care noi nici macar nu avem loc in sala de spectacol.

Poate ca ei (ele) si mai ales cei aflati in spatele lor sunt cei care conduc cu adevarat tara.

Ei sunt motivul pentru care de la Revolutie si pana acuma, Romania a pasit greu pe calea reformelor, a stagnat ori si mai rau, a dat inapoi.

Oamenii de teflon formeaza o increngatura infernala (pe care o pot doar banui..) la nivel de decizie.

Ei, in ultima instanta ne hotarasc destinele.

Ei sunt de fapt fapturi aparent fara chip, situate cu totul si cu totul intr-un tip de “matrix” social nevazut, pe cat de puternic pe atat de nociv intr-o tara aflata in agonie…