Capitalism

Posted by duke2007 on May 27th, 2011
Te trezesti dimineata, iti bei cafeaua, manaci ceva, apoi urci in masina ori in metrou si mergi la serviciu. Esti destul de multumit. Familia ti-e bine, copiii merg la scoala si au note multumitoare, sotia are si ea serviciu – sau poate n-ar – asta depinde de veniturile tale – totul pare in regula.

Patrunzi in institutiei, iti saluti colegii cu un zambet fals in coltul buzelor si constati ca toti te privesc cu coada ochiului. Te simti important. Ti-au crescut vanzarile, ori poate ai impus un proiect pe care-l crezi valoros, seful te vede bine, colegii te invidiaza. Si totusi ceva nu se leaga…

Esti chemat pana la administratie de catre sefa de la personal. Iei loc – sau nu – si ti se inmaneaza un document prin care esti anuntat ca incepand din acel moment esti pus pe liber!

Cerul se pravale instantaneu peste tine. Te simti strivit. Initial esti revoltat-contrariat, te intrebi de ce tocmai tu, cel care in prostia suprema, credeai ca intreprinderea n-ar cum sa functioneze fara tine! Apoi te resemnezi…Este presupun, ca atunci cand ti se spune de catre medic ca ai cancer…De asta data e vorba de cancerul social cel mai dureros si cu repercusiunile cele mai devastatoare dintre toate: somajul.

Pare cumva un scenariu de film? Chiar este. Al excelentului (si amarului..) “The Company Men”. Nu stiu cine este regizorul, nu m-am obosit sa caut cu Google, dar filmul jucat de cativa mari actori americani – Tommy Lee Jones si Chris Cooper in primul rand – e povestea care se poate transforma intr-o realitate barbara pentru oricare dintre noi.

Eu unul am trait-o de cateva ori. Urmarind productia americana am revazut “fascinat” etapele prin care am trecut, de prea multe ori totusi. Asteptatul in antecamera directorilor ori a politrucilor potenti cu orele, pipaitul portofelului in care se afla doar actul de identitate si eventual permisul de conducere, disperarea de a te trezi dimineata si a te intreba ce vei face in ziua care ti se pare garnisita cu mai mult de 24 de ore…

Se intampla rar sa vezi filme ori sa citesti carti care par decupate perfect din viata ta. Ele contin evenimente, momente pe care ca-ntr-un déjà vu, simti ca le-ai trait aevea. Asa mi s-a intamplat odinioara cu American Beauty, asa mi s-a intamplat deunazi cu The Company Men.

Reprezinta ele filme cu adevarat valoroase? Fara indoiala…N-am citit literatura lui Emile Zola. Am preferat “realismul magic” al lui Marquez, realismului clasic francez. Dar filme ce-ti reproduc intocmai viata pe care o credeai numai a ta, n-au cum sa nu-ti trezeasca sentimente dintre cele mai tulburatoare.

Cine n-a primit macar o data in viata un preaviz, nu poate percepe The Company Men la adevarata-i valoare. Nu doresc nimanui intalnirea cu seful de la resurse umane, apoi strangerea obiectelor personale care incap intr-o cutie de pantofi si parasirea – poate pentru totdeauna – a institutiei. Cu toate ca unii, ar cam merita-o din plin…