Generatii

Ti-i doresti, ii vezi cum cresc ei si cum imbatranesti tu.

In fiecare dimineata, uneori sesizabil dar de cele mai multe ori nu, omul pe care-l surprinzi in oglinda din baie nu mai e cel de ieri. S-a-nvechit cu o zi..

Odraslele iti iau locul, si tu – ca vrei ori ba, preiei din mers planul al doilea.

Devii secundar.

Ti se pare, poate, ca esti inca “buricul pamantului”, dar tamplele-ti albesc, tesutul adipos iti da tarcoale din ce in ce mai tare, te apropii sau deja ai trecut bariera celor cincizeci de ani.

Privesti peste umar, de-a lungul coridorului timpului, si te intrebi cand anii au prins aripi?

Totul pare o clipire…

Parca ieri erai cel de care astazi esti mandru ca s-a asezat la casa lui…Parintii – daca ai sansa sa-ti mai traiasca, au devenit si mai neinsemnati pe frontul funest dar inevitabil al luptei cu viata. Mai devreme ori mai tarziu, sunt cei care urmeaza sa fie trimisi la vatra intru eternitate. Devin o amintire sau o fotografie inramata pe perete, asa cum si tu vei fi intr-o buna zi. Daca vei fi…O zi pe care ti-o doresti cat mai indepartata…

Cand ai douazeci ori trei zeci de ani, ti se pare ca moartea nu exista. E un cuvant de negasit in dictionarul zilelor tale fragede. Moartea e un concept de nepatruns.

Ai sentimentul ca pentru tine sfarsitul timpului nu va sosi niciodata…

Dar astazi esti fericit, tu cel din planul secund, caci copilul a apucat pe propriul drum. I-ai facut nunta, si te pregatesti sa devii bunic.

Constientizezi din ce in ce mai acut, ca odata cu trecerea anotimpurilor, devii ultimul bastion impotriva nefiintei. Inaintea ta au fost parintii, bunicii, strabunicii si tot asa, pana in negura arborelui genealogic.

Prietenul meu din copilarie si-a insurat deunazi flacaul.

Ma uit la el cum arata acuma, plin de griji pentru ca evenimentul sa iasa bine si nu pot sa nu mi-l reamintesc pe cand era un pustan poznas ce “omora” toata ziua o bicicleta “Pionier” pe strazile pietruite ale cartierului.

Nu-mi vine sa cred ca a sosit varsta la care are loc schimbul de generatii…

Scurgerea nisipului prin clepsidra e echivalenta cu resemnarea in fata disparitiei fizice care se apropie cu pasi grabiti. Pentru mine, pentru tine, pentru oricare dintre noi.

Caci altfel, ce ne ramane de facut?…