Politmuz

UDMR, o gasca de derbedei politici

Pana la urma se dovedeste ca e si UDMR-ul buna la ceva!

La futut democratia, la calcat in picioare legi care incearca sa mai potoleasca din furia oarba cu care politrucii fura tara, intr-un cuvant bozgorii sunt si ei buni de ceva.

N-am avut niciodata nicio problema cu ungurii. Am fost in urma cu cativa ani pentru prima data prin Targu Mures si vreau sa spun ca m-am simtit excelent: un oras european civilizat, cu oameni civilizati, cu “conlocuitori” care iti raspundeau in romaneste la nedumeririle tale vis a vis de traseu.

Am mers si in Cluj destul de recent, nu mai fusesem de pe vremea copilariei cand ne-a dus prin zona tata. La fel, ungurii pe care i-am vazut sau cu care m-am intersectat, nu mi s-au parut a fi cu toporul la brau gata-gata sa ia cap de roman.

Asta se intampla insa in strada.

Cand e vorba de Parlament, ungurii au cateva cozi de topor (imi displace profund aceasta sintagma stalinista, dar in cazul unora dintre politrucii maghiari “n-am gasit alta rima”…) prin care impun amendamente dubioase legilor cele mai importante pe care o tara precum Romania, corupta pana in maduva oaselor, ar trebui sa le aiba.

Din tagma acestor nemernici fac parte mai vechiul “prieten” Marton Arpad si mai noul Mate Andras.

Cei doi vor nici mai mult nici mai putin ca demnitarii sa fie scosi din categoria functionarilor publici si totodata sa modifice (in avantajul lor desigur!) definitia conflictului de interese.

Cu alte cuvinte, Marton Arpad care si-a angajat nevasta la cabinetul demnitarului, vrea sa distruga si farama de lege care ii mai tinea cat de cat in frau pe nesatuii si voracii politruci din oricare partid ar face parte.

Prin amendamentele propuse de cei doi maghiari, se doreste nici mai mult nici mai putin decat ca demnitarii sa nu mai intre sub incidenta Codului Penal, sa nu mai raspunda pentru luarea de mita, traficul de influenta, furaciuni, abuz in serviciu, pentru nicio fapta penala care intra in categoria infractiunilor de serviciu!

Nu stiu cat de multi ati citit “Ferma animalelor” dar ma gandesc ca destui ati vazut filmul de animatie sau si mai multi ati auzit celebra expresie porceasca “toti sunt egali, dar unii sunt mai egali decat altii..”

Asta e pohta ce pohtesc cei doi porcusori care grohaie in limba maghiara Marton si Mate pentru clasa politica din Romania!

Daca celor doi le adaugam si pe spilcuitul, spalatelul dar la fel de nocivul fruntas maghiar Gheorghy Frunda care in urma cu vreun an sau doi a lovit naprasnic in temelia ANI, avem un triumvirat pe cinste de politicieni ce nu vor altceva decat impartirea totala si cat mai grabnica a societatii in doua caste:

una de privilegiati, de banditi, de gangsteri la drumul mare alcatuita din asa numitii “alesi” (ei sunt cei cu doua perechi de coaie) si alta de plebei, a noastra a celor multi si cioflingari!

Te mai intrebi de ce Partidul Poporului D. D. are acuma optasprezece procente (!!) si la urmatorul sondaj va avea 20 – 25?!

Pai daca la prabusirea edificiului democratic – ala care e – sapa intruna alde Marton, Mate si Gheorghy cum dracu sa nu creasca pipota (si sondajele) in Dan Diaconescu “Senzational”?!

Baieti, reveniti-va!

Cu cat mai repede cu atat mai bine pentru romani, pentru maghiari, pentru politruci si pentru plebei!

Altfel, populismul ordinar infatisat de Diaconescu, Becali sau Vadim va avea in viitorul nu foarte indepartat un cuvant pe cat de greu pe atat de infricosator de rostit!

Mascariciul periculos Dan Diaconescu

Deputatul Daniel Oajdea – fost pana ieri in PDL – s-a orientat perfect: a trecut la partidul lui Dan Diaconescu.

Cu siguranta, dupa asa numita disidenta din PDL Oajdea nu-si va mai gasi un loc in Parlament.

Asa ca fara sa clipeasca, a sarit in bratele “poporului”. Si tot fara sa clipeasca a fost primit de catre cel care clameaza ca va schimba Romania!

Prima schimbare pe care trebuia s-o faca de asa maniera incat sa demonstreze ca e diferit de ceilalti politicieni, ar fi fost tocmai refuzul primirii in partid a lui Oajdea.

Dan Diaconesacu n-a facut asta, ceea ce arata ca povestea pe care o spune noapte de noapte in serial la propria televiziune este doar o minciuna ordinara de adormit cretini.

Si ei, bag seama, vor fi (sunt) foarte multi.

Dan Diaconescu este un tip extrem de inteligent. A realizat ca prin promisiuni care n-au nicio legatura cu realitatea nu face altceva decat sa castige cu efort minim, noi aderenti.

Aseara spre exemplu, trona pe ecranul televizorului urmatorul anunt scris cu litere de-o schiopa: “Propuneti pe cine sa mai arestam dupa ce luam puterea”(!!!).

Nu-i asa ca Diaconescu este expert la modul primitiv in a-si atrage votanti?

Diaconescu nu face altceva decat sa spuna franc, fara sa se ascunda dupa cuvinte, exact ceea ce oamenii vor sa auda: starpirea coruptiei prin masuri violente, bunastare prin nationalizarea averilor ilicite dar si a marilor companii vandute pe nimic, “democratie” prin masuri de forta.

Am citit recent o carte despre Adolf Hitler, intitulata “Dictator, demon, demagog” scrisa de o nemtoaica foarte documentata, Ana Maria Schmidt.

Esti cu totul frapat de asemanarile izbitoare dintre discursul total demagogic al dictatorul german de la inceputul carierei politice (si nu numai) si cel al lui Dan Diaconescu.

Nu radeti, comparatia poate parea nepotrivita, dar trebuie sa retineti ca si Adolf Hitler a fost privit in anii ’20 ca un mascarici politic. Un mascarici care s-a dovedit fatal istorie contemporane..

Tot asa, Dan Diaconescu este (era?) catalogat de multi dintre romani.

Dar in timp ce buna parte dintre noi suntem dezgustati de trivialitatea postului OTV, alta parte este incantata, aliniindu-se credula si docila in spatele noului “mesia” politic Dan Diaconescu.

Asa numitul jurnalist de hazna de odinioara si-a schimbat “discursul” televizat.

El a lasat deoparte elodii, spanzurati, violati, nebuni. In schimb abordeaza seara de seara insotit de cativa ratati bantuiti de insomnie ca si patronul lor, subiecte care chiar sunt arzatoare pentru romani.

Diaconescu face rating cu sau fara elodii pentru ca simte instinctiv ce trebuie sa spuna unei categorii insemnate de public.

Ca o face la modul total neprofesionist nu mai conteaza. Diaconescu si gasca lui de gauleiteri toaca seara de seara, ceas de ceas, neimplinirile (uriase) ale democratiei din Romania.

Diaconescu toarna astfel picaturi de otrava pentru aceiasi democratie – cu bunele si cu relele ei, dar totusi democratie – in urechile celor multi, mai putin educati, pauperi, varstnici dar cu o dorinta nebuna de revansa pentru propriile neimpliniri.

Cred ca in momentul arestarii lui Dan Diaconescu, presedintele Traian Basescu s-a jucat cu focul.

Un foc care a nascut un “erou” si care cu siguranta il va arde la maini, la cap sau chiar pe intregul corp.

Nu stiu cum vor decurge alegerile locale si mai ales cele generale din acest an. Dar pot sa afirm cu oarecare precizie ca Dan Diaconescu va face legea in viitorul Parlament.

Ca vor fi opt, 10 sau 20 de procente de romani care il vor credita pe Dan Diaconescu nu mai conteaza.

Dar ele vor fi cu siguranta.

Imaginati-va ca in asemenea conditii, Dan Diaconescu isi va impune punctul de vedere, va inclina balanta alegerilor, va numi cine stie? – ministri.

E un scenariu care ar trebui sa dea fiori actualilor lideri politici. Dar observ ca acest lucru nu se intampla pentru ca ei se joaca in continuare pitulusu’ prin Parlament.

Dan Diaconescu are de partea lui un instrument de manipulare urias cu care isi face campanie electorala cu mult inainte de startul campaniilor electorale.

El are la indemana forta uriasa de manipulare a televiziunii, pe care nici macar puterea n-o are.

Deputatul Daniel Oajdea s-a orientat excelent. Cu tot caracterul lui indoielnic, va fi si din 2012 parlamentar fara discutii.

Ca imi place sau nu s-o recunosc, “Partidul Poporului D. D.” poate fi o excelenta rampa de lansare politica. Mai ales, daca (sa ne ferasca Dumnezu!), “Partidul Poporului D.D.” se va transforma prin vrerea oamenilor, intr-un fatal “P.P.” SS….

Mass-media si manipularea

“Razvan Mihai Ungureanu e chitit pe treaba!” – aproape ca imi striga soacra-mea prin telefon.

“Cum v-ati dat seama de asta la nicio saptamana de mandat?” intreb curios.

“Pai – imi zice fara sa rasufle – a suspendat emisia Antenei1 pentru filmuletul obscen cu Emil Boc, a suspendat emisiunea de rahat cu toti scalambaitii “Bingo Metropolis” tot la Antena 1 si l-a amendat pe Dan Diaconescu cu doua miliarde pentru redifuzarea filmuletului cu Boc in curu’ gol!”

Ramai usor siderat in fata atator “dovezi” de bune intentii din partea noului premier, fost securist sef la externe.

Trebuie spus ca mama soacra are aproape 70 de ani.

Prin urmare, ea poseda convingerea cu care va muri – si ca ea toti cei ce apartin acestor generatii, ca puterea sta in mainile unui singur om – de acesta data premierul – care ii bate cu nuiaua la poponet pe cei rai.

E o mentalitate cu totul periculoasa care nu se va schimba niciodata.

Pentru oamenii trecuti de o anumita varsta, puterea e intotdeauna in mainile a unuia, maxim doi oameni care, de multe ori vor binele tarii si al cetatenilor ei.

Chit ca pana alalteieri, aceiasi indivizi erau injurati de mama focului pentru comportamentul lor politic idiot.

Se poate spune ca soacra mea a fost luata de minti de catre masurile “exemplare” ale premierului care au lovit direct in nenorociti.

Dumneaei insa si asemenea ei multi alti romani isi preiau informatiile grosso- modo de cele mai multe ori de la televiziuni, le inghit fara sa le digere si apoi pac! trosnesc o concluzie ce nu lasa loc de echivoc!

Pentru opozitia politica tipul acesta de oameni reprezinta – prin naivitatea lor exemplara, cea mai “periculoasa” categorie de votanti.

Ei vor schimbare astazi dar uita de ea maine. Vor poate un alt fel de guvernare maine dar poimaine li se pare ca doresc tot ceea ce e astazi si tot asa.

Soacra mea este un exemplu excelent de cum televiziunile au forta sa manipuleze din greu constiinte, alegeri, voturi.

Cand am invatat despre asta in cadrul unor cursuri facute odinioara, n-am prea crezut a fi adevarate.

Dar cand observ ca manipularea maculeaza mintile unor apropiati cu scaun la cap, realizez ca intre media si societate e o legatura cu mult mai puternica decat cea pe care o percepi cu ochiul liber.

Caci omul priveste la televizor ca sa se informeze si/sau sa se distreze.

Si totusi, “adevarul minciunilor” televizuale se infige cu mult mai adanc in creierul oamenilor.

Pana la urma ajungi la concluzia ca totul – cel putin pe scena politica – se reduce doar la mediatizare.

Pentru unii precum soacra mea nu mai conteaza ca Razvan Ungureanu a fost spion sef, ca are un trecut cu multe si adanci bube, ca se prefigureaza la fel ca Emil Boc a fi un yesmen desavarsit al lui Traian Basescu.

Nimic din toate astea nu mai are nicio importanta.

Conteaza doar ca “a taiat in carne vie” (macar daca ar fi facut-o el si daca intr-adevar ar fi facut-o la propriu!) in privinta unor posturi de televiziune care altfel, difuzeaza de seara pana dimineata si de dimineata pana seara emisiuni de imbecilizare in masa, mult gustate de telespectatorii din care si ea face parte cu desavarsire…

A spune ca Razvan Ungureanu e un premier foarte bun inseamna sa privesti lucrurile total superficial, sa nu incerci macar sa patrunzi in adancul lor, sa-ti pese doar de unele aspecte pe care poate ti le-ai dorit a fi indreptate si care acuma, prin cateva masuri de spoiala, ti se pare ca merg pe calea cea buna.

Raul imens pe care posturile de televiziune il fac zi de zi si ceas de ceas in Romania zilelor noastre se va deconta mai devreme sau mai tarziu.

Caci nu-i asa, cu cat mai multi si mai prosti, cu atat mai bine (pentru putere, desigur).

Restul – adica lucrurile cu adevarat serioase, afaceri murdare, tunuri, nepotism, politizare extrema, gangsterism politic merg mai departe fara sa tresara, caci televizunile in ansamblul lor, se ocupa de prostirea pana la imbecilizare a alegatorilor…

Si atunci, nu-i asa ca Razvan e un premier “excelent”? icon smile Mass media si manipularea )

Mail. Viata. Moarte

Sa-ti zic ce s-a intamplat azi. N-am apucat sa iti spun pe mess dupa masa.

Cand ajunsei de la munca la ora cinci, in fata blocului era o masina SMURD si Madalin langa ea. Veneam agale, cu castile in urechi si cand il zarii pe el langa ambulanta ma cam speriai.

Ce se intamplase de fapt: plecase pana la magazinul din colt si la intoarcere, cand sa intre pe potecuta din fata blocului , un batranel cazu din picioare in fata lui. Incerca sa il ajute cum si cat putu. Ii dadu si geaca, ii facu resuscitare, il ridica si in picioare pt. ca omul era pe punctul sa-si inghita limba.

Intre timp se mai adunara din vecini si unul dintre ei chema ambulanta.

Dar masina ajunse dupa 15 minute, timp in care Madalin impreuna cu ceilalalti vecini incercau sa-l tina pe batranel in viata.

Facuse stop cardiac.

Cand ajunsei eu tocmai ce-l pusesera in ambulanta. Zisera ca nu pleaca de pe loc pana nu il stabilizeaza, ceea ce se intampla cam dupa 10 minute cand plecara.

Am intrat in casa zicandu-ne ca omul e ok din moment ce-au pornit spre spital, dar nu inainte de a-i cere lui Madalin datele de contact, pentru a-i anunta mai tarziu familia omului.

Pe la opt batu politia la usa.

Batranelul murise.

Doreau sa stie la ce apartament statea pentru a-i anunta fiul. Ulterior am aflat si eu ca locuia cu noi in bloc, la etajul cinci.

Nu am mai trait asta pana acum, dar sentimentul este ingrozitor. Ma impresiona Madalin ca a ramas alaturi el de la inceput pana la sfarsit. Il vad ca e transfigurat, e vizibil afectat si nu prea scoase trei fraze toata seara.

De fapt ma impresiona situatia, indiferent ca omul avea 84 de ani.

Cica ieri s-a intalnit cu el pe cand batranelul pleca sa se plimbe sau la piata, unde s-o fi dus.

Chiar ca…azi esti, dar maine poti deveni amintire…
(Alex)

Iron actress

Incontestabil, Meriyl Streep este cea mai mare actrita (americana) in viata.

Si asta se intampla de decenii intregi.

Nu stiu cate premii Oscar poseda, astfel ca nici nu mai conteaza daca pentru rolul din “Iron Lady” va obtine inca unul, altfel pe deplin meritat.

Filmul care descrie in culori triste viata unui politician de geniu al secolului XX este remarcabil. Cariera omului de stat Margaret Tatcher e oarecum lasata de o parte, pentru ca ei i-ar trebui dedicat un film aparte de cel putin trei ceasuri.

In acest sens recomand un documentar difuzat pe Discovery in urma cu ceva vreme in care este descris cu lux de amanunte si cu personajele reale implicate “sfarsitul” politic al doamnei Tatcher survenit in 1990.

Actiunea – daca pot spune astfel – se desfasoara ca un du-te vino temporal, intre amintirile doamnei Tatcher si viata din prezent, totul sub privirile atente ale sotului Denis.

Acesta din urma a fost “condamnat” sa-si duca existenta alaturi de o femeie care de nenumarate ori si-a pus tara inainte de familie.

Filmul in sine este o lectie exemplara de comportament politic si social, tinuta de o actrita fabuloasa ce intruchipeaza un personaj contemporan ilustru.

Este foarte interesant de urmarit cum de-a lungul a doar nouazeci de minute, “Iron Lady” reuseste sa adune cate putin din aspectele nu ma indoiesc fascinante – ale vietii si carierei doamnei Tatcher.

Si totusi, mai mereu, chiar si dupa disparitia fizica, personajul care se insinueaza permanent este Denis, sotul si iubirea vietii doamnei Tatcher.

Filmul contine, asa cum scriam, o mare doza de tristete pentru ca o zugraveste in buna parte pe cea pe care presa a denumit-o odinioara “Doamna de Fier” ca fiind usor sclerozata.

Sunt amintite in fuga aparatului de filmat cateva episoade memorabile din cariera politica a doamnei Tatcher si tot rapid sunt aduse in prim-plan relatiile cu proprii copii.

Noi, cei care avem o anumita varsta, ne-o amintim pe Margaret Tatcher cum umplea ecranele televizoarelor cu antenele de pe blocuri indreptate spre vecinii sarbi.

A fost epoca in care trei pioni capitali ai istorei contemporane, Ronald Reagan, Margaret Tatcher si Mihail Gorbaciov, ne-au scapat de delirul comunist.

Macar pentru acest rol, Doamna de Fier merita un loc de cinste in panteonul figurilor politice exemplare ale secolului trecut.

Astazi, se aude din ce in ce mai rar despre cea care la un moment dat a fost cea mai puternica femeie a lumii.

Ultima data cand am urmarit-o la televizor a fost in urma cu cativa ani, atunci cand a fost omagiata prin inaugurarea unui bust in Parlamentul britanic.

Sa ti se ridice statuie din timpul vietii este un eveniment de care putini muritori au avut parte.

Doamna Tatcher o merita cu prisosinta. La fel si Meryl Streep…

Rateuri Apple

Atunci cand in urma cu cateva luni am trecut de la superstabilul Mac OS X “Snow Leopard” (10.6.3) la Mac OS “Lion” (10.7.2) am fost incantat.

Am scris pe site despre acest subiect.

In timp insa, am realizat ca ultima varianta a renumitului sistem de operare prezinta oarece hibe. De fapt, atunci cand platesti cei 30 de dolari pentru el in Apple store, faci doar un upgrade de la “Snow Leopard” la “Lion” si nu o instalare “curata”.

Acest lucru cred ca si-a spus cuvantul in urma cu vreo doua zile cand fiica mea a venit cu o serie de documente pe care sa i le printez. Am crezut initial ca e vorba despre fisiere in format pdf dar mai tarziu am observat ca ele se cheama “xps”. Aceasta e varianta (imbecila!) Windows pentru documentele pdf.

Am descarcat fisierele pe desktopul iMac si am purces la treaba. “La treaba” vorba vine, pentru ca desi imprimanta (foarte buna) era cuplata direct la computer, scotea o pagina la…sase minute! Am reusit rara performanta de a tipari cateva zeci de pagini in perioada unui program normal de lucru!!

Atunci mi-am zis ca ceva e in neregula.

Nu mai patisem niciodata asa ceva. Am mers prin urmare la Mac Book, am pus si aici un fisier “xps” si am vrut sa-l printez de la distanta folosind iMac-ul pe post de server.

Dar sistemul de operare a inceput sa dea rateuri.

Prima data nu mi-a mai vazut imprimanta din retea, apoi n-a mai vrut sa-mi deschida in “System preferances” optiunile “Share”, “Print & Fax” sau oricare alta.

Initial am crezut ca e o toana dar din pacate n-a fost asa. “Buba” era cu mult mai babana…

Am restartat computerul de cateva ori fara niciun succes. Am intrat la cel mai bun “prieten” in casa si care niciodata (sau aproape niciodata..) nu te lasa nelamurit (Google) sa citesc despre aceasta inedita eroare.

Unii dintre “guru” ma sfatuiau sa sterg un anumit fisier situat in cache-ul sistemului dar pe care mi-a fost imposibil sa-l descopar. Altii ziceau ca eroarea porneste de la iPhoto si acolo trebuie sa jonglezi cu cateva foldere si subfoldere.

Ultima varianta a functionat vreme de un sfert de ora, dupa care computerul se ineca in aceiasi si aceiasi problema: blocarea “System preferences”.

Pana la urma am reinstalat “Lion”, dar din nou, fara sa procedez la o instalare “curata”. Imi parea rau sa renunt la numeroasele programe pe care le aveam, la sutele de documente, carti si filme, la serverele dedicate pe care cu oarecare dificultate le instalasem pe calculator.

Nu stiu daca ati patit vreodata asa ceva dar mie mi se pare ca se aseamana cu momentul fatidic in care iti poate lua casa foc.

Te grabesti sa salvezi ceea ce ti se pare mai important. In consecinta am cumparat o duzina de dvd-uri si m-am asezat rabdator sa fac un back-up celor mai importante fisiere. Am reusit cat de cat sa salvez ceea ce mi s-a parut mai important.

Din pacate si pasul urmator a reprezentat o adevarata provocare: instalarea “pe curat” a regelui animalelor din jungla sistemelor de operare.

Spre deosebire de toate celelalte OS X-uri de pana acuma, pentru “Lion” Apple nu mai livreaza suport fizic.

Este incontestabil un procedeu elegant dar tot atat de bine, poate deveni si extrem de frustrant.

Lion” se descarca direct de pe site-ul companiei (mai exact din magazinul virtual Apple). Problema e ca odata pornit download-ul instalarea se face concomitent de la sine, computerul realizand singur tot procesul (fara sa te intrebe nimic) dar in acelasi timp fisierul de instalare dispare automat in final.

Ca sa iti faci un dvd (sau un stick USB) de instalare esti obligat ca in timpul descarcarii din App Store sa salvezi pachetul de programe al sistemului pe hard-disk.

Daca nu ai facut-o de prima data – si sigur nu ai facut-o pentru ca habar nu ai despre asta! – salutare si noroc! Trebuie sa astepti ca altcineva sa faca pasul de la “Snow Leopard” spre “Lion” pentru a-ti face rost de program.

Eu am reusit minunea dat fiind ca atunci cand am instalat “Lion” (si) pe iMac am fost prevazator si am pus de o parte informatia necesara pe care am inscriptionat-o pe un dvd.

Problema cea mare (de fapt marunta si intucatva asemanatoare cu pasii urmati la instalarea pe sistemele Windows, doar ambele sunt calculatoare, nu?!) e ca nu (prea) gasesti pe Internet un site care sa explice exact si amanuntit algoritmul unei instalari noi si cat se poate de curate a OS X “Lion”.

Chiar si site-uri dedicate tehnologiei sau intretinute de fanatici Apple reusesc in acest sens doar jumatati de masura. Pana la urma insa e destul de simplu ca doar nu-ti trebuie “Automatica” sa instalezi un sistem de operare fie el si ceva mai exotic pentru romani asa cum e Mac OS X…

Pentru cei care poate se vor lovi de problema reinstalarii (curate) a Lion dau mai jos pasii necesari:

  1. Pregatesti dvd-ul cu sistemul de instalare care are circa 4 Gb de informatie
  2. Restartezi computerul si concomitent, atunci cand calculatorul boot-eaza tii apasata tasta “Option” (“alt” pentru tastatura Windows)
  3. Din meniul care iti apare, alegi ultima optiune “Disk Utility”
  4. Alegi din stanga partitia pe care vrei sa faci o instalare “ca la carte”. In cazul meu am avut doar una singura care ingloba toti cei 250 de Gb ai hard-ului.
  5. Ia-ti adio de la toata informatia pe care o aveai (in cazul in care nu ai facut back-up)
  6. Click pe “Erase”
  7. In computer introduci dvd-ul de instalare, apoi restartezi – tinand din nou apasata tasta “Option” – sistemul
  8. Iarasi iti apare meniul alcatuit din patru variante (Reinstall Lion, Disk Utility, Help online etc)
  9. Alegi varianta “Reinstall Lion” si procesul porneste fara probleme.

Intreagul proces dureaza circa o ora dar in final esti multumit pentru ca ai in sfarsit o instalare noua-nouta a sistemului.

Ceea ce iti mai ramane de facut este sa iti reasezi in maruntaiele calculatorului programele preferate.

Nu vreau sa inchei articolul inainte de a scrie – de acesta data de bine – cateva cuvinte despre Linux “Ubuntu”.

Atunci cand a fost sa printez documentele “xps” am incercat si de pe cunoscuta distributie Linux. Am descarcat un fisier pe ecranul calculatorului pe care se gaseste instalat Ubuntu si i-am dat print.

Daca sub macintosh imi lua trei ore sa tiparesc 20 de pagini, sub Ubuntu totul a durat mai putin de cinci minute!

Uite ca se mai intampla si minuni! – mi-am zis incantat ca un sistem de operare gratuit si injghebat de fanatici ai computerelor a reusit sa faca ceea ce altul proprietate si costisitor reusea cu mare si vadita dificultate…

iOS versus Android. Cateva opinii

Articol semnat de blogger invitat Aurel Octavian Puianu

iOS si Android sunt cele doua sisteme de operare prin care Apple si Google se lupta de patru ani pentru dominatia pietei telefoanelor mobile. Asta pentru ca nu hardware-ul este cel ce face un device de succes, ci software-ul folosit si cu care userul interactioneaza direct.

In toamna anului trecut iOS a ajuns la versiunea 5.0.

Desi a pornit greoi, a crescut frumos si in ciuda multiplelor critici aduse, nu a dezamagit deloc.

Impotriva oricaror carcoteli, el este un sistem matur, solid si foarte fiabil.

Androidul – aparut in 2008 – s-a adresat dintru inceput unui segment mai larg de utilizatori dat fiind pretul scazut al terminalelor pe care este instalat dar si functiilor considerate adesea “de bun simt”, care insa nu erau prezente pe iPhone.

Sigur, ambele sisteme de operare au pornit de la functii de baza pentru un smartphone de actualitate – telefonie, sms, e-mail, Internet, multimedia si gaming.

Insa in vreme ce iOS este un sistem inchis ce nu permite interventia utilizatorului la nivel de functionalitate, Android-ul „pur sange” (nu cel customizat de diversi constructori de telefoane mobile – Samsung, LG, HTC, Sony) ofera libertate totala.

Utilizatorii iOS au obtinut cu greu dreptul de a modifica si adauga functionalitate telefoanelor, abia dupa aparitia Jailbreak-ului si a Cydia – posibilitati tehnice de care posesorii telefoanelor Android s-au bucurat de la bun inceput.

Astfel, poti vedea – cu oarecare invidie icon smile iOS versus Android. Cateva opinii ) cum un Android-user isi conecteaza telefonul la un PC la fel cum ar facea-o cu un banal stick USB transferandu-si orice tip de fisier intre PC si telefon.

iPhone-istul obisnuit e obligat sa utilizeze programul iTunes pentru a transfera si un amarat de mp3 pe iDevice-ul sau. Pentru un user de produse Apple, aceasta limitare poate parea „normala”.

Insa pentru cineva care a folosit Windows toata viata – asta e de neconceput. De aceea Android-ul poate parea alegerea ideala pentru cei mai multi.

In momentul de fata, experienta pe un telefon Android a ajuns sa nu difere foarte mult de cea pe un iPhone, in mare pentru ca functiile sunt la fel, iar Android-ul imita in oarecare masura functionalitatea iOS.

Sarind peste functiile de baza – telefonie si sms – actualele sisteme de operare iOS 5 si Android Gingerbread – au ajuns sa ofere performante excelente pe device-urile potrivite.

In sensul acesta si producatorii au creat dispozitive cu procesoare multi-core, memorii mari si ecrane de inalta rezolutie (Galaxy Note are rezolutie nativa HD). Android este recunoscut pentru resursele indecente pe care le consuma si pare a avea multe loose ends si scapari, blocandu-se ocazional, pe cand iOS-ul da impresia unui sistem de operare bine legat si mult mai optimizat.

Nu te astepti de la un iPhone sa se blocheze cand ti-e lumea mai draga, insa Androidul are toate sansele sa faca asta mai ales daca are multe aplicatii si widgeturi instalate.

Una peste alta, serviciile de email merg excelent, paginile web se incarca foarte bine si se deruleaza fluent sub ochii utilizatorului (pe ambele sisteme exista o multitudine de browsere web din care se poate alege), filmele merg bine cu hardware-ul si player-ul potrivite.

Totusi, nu trebuie sa se astepte cineva ca poate sa vizioneze filme HD pe un iPhone 3Gs sau pe LG Optimus One.

Cand vine vorba de functionalitate Apple impresioneaza prin simplitatea design-ului si accesibilitate – totul se face din cateva atingeri de ecran.

Pe Android poti avea ocazional senzatia ca nu sunt necesari atatia pasi pentru a pune in practica ceva.

Initial, Apple a dominat categoric „Android market”-ul cu al sau AppStore, insa androizii au recuperat semnificativ, in ultimele luni inregistrand cresteri mari ale numarului de aplicatii.

Aici utilizatorul poate cadea in capcana, putine dintre aplicatii fiind de buna calitate si meritandu-si banii, restul reprezentand un melanj de prostioare ce nu merita nici macar downloadate.

Cu siguranta, multe dintre ele se regasesc in Android Market datorita politicii mult mai permisive a Google ce da voie oricui sa aseze orice „pe taraba” fara a mai verifica daca aplicatiile respective intrunesc un minim calitativ.

De aici riscul virusilor ori a aplicatiilor care fura date sau dezechilibreaza sistemul.

De cealalalta parte Apple adopta o politica mai sanatoasa si permite accesul in AppStore doar a aplicatiilor verificate ce nu aduc pericole utilizatorilor si nu permit modificari ale sistemului de operare. Astfel exista tendinta de a avea produse de o calitate superioara si mai bine optimizate in AppStore decat in jungla numita Android Market.

Sunt multi utilizatori care trebuie sa realizeze ca in afara de functiile clasice de telefonie si SMS un smartphone poate face mult mai multe si ca functionalitatea standard a acestuia poate fi extinsa enorm cu ajutorul aplicatiilor adecvate.

Sunt cateva zeci de astfel de programe pe care le voi mentiona intr-un viitor articol.

Cert este ca smartphone-ul/tableta au ajuns sa suplineasca nevoia unui player audio/video portabil, a unui aparat foto decent, GPS, eBook-reader etc. Este practic si foarte comod.

Am incercat numai sa zgarii putin suprafata atat de vasta a acestui subiect fermecator.

Acest articol nu se doreste nicidecum exhaustiv ci se adreseaza celor interesati de domeniul device-urilor mobile care folosesc sistemele de operare iOS si Android.

Aveti alte pareri?

Opiniile voastre – pro sau contra – sunt asteptate cu mult interes.

Gigi Becali, chapeau!

Nu-mi place Gigi Becali.

Mi s-a parut mai mereu un mascarici care se baga prea mult in seama ajutat din greu de televiziuni.

Am fost de acord cu el doar intr-un singur punct, atunci cand intrebat fiind despre sporturile de iarna gen schiat, a spus ca reprezinta o mare imbecilitate. Aici mi-a placut Gigi Becali, oierul de langa Bucuresti ajuns milionar.

Nu pot insa sa nu apreciez gestul lui de a se pune in fruntea unei “ostiri” alcatuie din utilaje, oameni, unelte pentru deszapezit si plecarea pe frontul “razboiului” cu iarna din Vrancea.

E poate un gest cam voluntar – toata viata acestui taranoi se poate rezuma la gesturi voluntare, dar un roman bogat de asta data, da o lectie multor milionari care pe semne stau la caldura si “admira” ravagiile iernii de la distanta.

Nu stiu daca Gigi Becali face acest act de voluntariat ca sa castige puncte politice. A vazut la alegerile trecute ca ele pana la urma n-au nicio valoare in ochii oamenilor, prin urmare a invatat lectia.

In aceste conditii ramane varianta ca omul pur si simplu nu poate sa stea cu mainile in san si sa asiste la tragedia unor semeni.

Nu incerc sa ridic un monument acestui personaj public pitoresc, adesea grobian si prost crescut al Romaniei contemporane, dar nu pot sa nu imi scot palaria in fata oierului milionar.

Gigi Becali a ajuns la concluzia suprema – la care majoritatea dintre noi inca nici macar nu indraznim sa gandim – ca daca Dumnezeu ti-a dat (avere) mai multa decat poti duce, e bine s-o restitui societatii intr-un fel sau altul.

Mi-ar fi placut sa vad asemenea gesturi si din partea unor Dinu Patriciu, Dan Voiculescu, Ion Tiriac si atatia alti romani putred de bogati ce au facut averi uriase jumulind din greu tara.

Poate le-or face sub protectia anonimatului, nu stiu si nu cred asta. Dar totusi pentru imaginea lor publica, daca asa se intampla, ar fi bine ca lumea sa-i stie.

Pana una-alta, gestul “razboinicului luminii” ramane unic.

El da totodata o lectie si autoritatilor, demonstrand ca pentru a pune lucrurile in miscare e nevoie doar de putin vointa dar cat mai multa empatie…

Gigi Becali, chapeau!

Analytics Plugin created by Web Hosting

SEO Powered by Platinum SEO from Techblissonline
Empowered by My Advanced Settings, by Xhanch Studio
Copyright © 2009, Mircea Prodan